Pe 27 august ajungeam la o pensiune din Borsa, Maramures, pentru o saptamana de vacanta, fara net, telefoane si mailuri. Doar munte, drumetii si liniste. Exact in ziua in care noi am ajuns acolo, fix in aceeasi zi, in curtea pensiunii a ajuns si o piticanie cu ochi de copil. Pe bune, pare ca cineva a luat ochii unui copil si i-a „motat” la un catel. Am intrebat propritearii pensiunii cati ani are catelusa, iar ei mi-au zis „Nu stim, domnisoara, a abandonat-o cineva aici ieri”. Mi-a picat fata, dar n-am zis nimic. M-am gandit ca asta e, o adopta ei, o sa aiba o viata frumoasa si libera si zona aia de munte, alerga toata ziua, mananca si doarme. In plus, mi-am tinut acelasi discurs mie insami „Alina, nu toate animalele pot fi salvate, gata, esti in vacanta!” Asta pana in a treia zi cand am intrat iar in discutie cu sotia proprietarului, parca asteptandu-ma la ce urma sa vina, zic „Si o pastrati p-asta mica, nu?”, iar ea imi spune „Eeeeh, n-am cum. In fiecare saptamana apar cate 2-3 caini aici, ce sa fac cu toti? P-asta o s-o duc la veterinarul nostru si el o duce in adapost. Ce-i drept, am fost in adapost si niciodata nu am mai vazut cainii pe care i-am dus la veterinar.” In momentul ala… mi s-a stins lumina. In ziua aia am pus-o pe fb, in ideea in care poate sa o preia cineva cand ajungem in Bucuresti.

A fost o persoana care putea sa o preia si sa o trimita in Germania, insa in foster. Eu initial intelesesem ca gasisem adoptor. Am renuntat la idee si am luat-o cu noi In Bucuresti, am mers 10 ore cu ea in masina, timp in care… nu am cum sa va explica cat de cuminte a putut sa fie. Incepusem deja sa legam o relatie. Am ramas o noapte in Focsani, acolo unde cumintenia pamantului a fost la fel: buna, iubitoare, cuminte. A doua zi dimineata am plecat spre Bucuresti, unde trebuia sa o las la un cabinet veterinar si sa fie preluata de altcineva de acolo.

Am numit-o Yoggi. M-am inecat de plans pe drum, nu-mi explicam de ce, dar pur si simplu nu puteam sa ma despart de ea. Cei de acolo m-au asigurat sa o sa fie bine si asa a fost. Au urmat doua zile in care nu am mai fost om, cu ochii cat cepele, ma gandeam ca poate crede ca am abandonat-o, ca a avut incredere in mine si am dezamagit-o. Ca sa ne-ntelegem, eu nu prea am reactii d-astea, dar cu cainele asta e ceva special.

A stat internata pe perioada carantinei, timp in care i s-au facut analize si tot ce mai avea nevoie, dupa care a fost sterilizata si mutata in foster intr-un adapost privat.

Pe 27 octombrie, Yoggi a mea a plecat in Olanda pentru o viata mult mai buna decat aici. Eu nu pot sa sper decat ca e bine si poate o s-o mai vad candva.

Full stack web developer